UE lansează negocierile pentru integrarea REPUBLICII MOLDOVA și UCRAINEI /Charles Michel: ”Este începutul unui proces îndelungat”

Publicat: 25/06/2024, 18:30

Uniunea Europeană a lansat, marți, negocierile formale în vederea integrării Republicii Moldova și Ucrainei, decizie considerată ”moment istoric” de către Charles Michel, președintele Consiliului European, care însă a admis că, în pofida progreselor din ultimii ani, rămân provocări semnificative.

Uniunea Europeană lansează marți în mod oficial negocierile de aderare cu Ucraina. Este prima dată când Uniunea Europeană a inițiat negocieri de aderare cu o țară aflată în război. În plus, sunt lansate negocierile cu Republica Moldova, stat vecin cu Ucraina. Reprezentanții celor trei părți s-au întâlnit în Luxemburg. Nu se știe cât vor dura negocierile pentru integrare, dar este exclus ca Ucraina să devină membră a Uniunii Europene înainte de încheierea războiului. În acea situație, Kievul ar cere apărare militară, iar UE ar deveni automat parte în război.

”Astăzi, asistăm la un moment istoric. În urma deciziei Consiliului European din decembrie 2023 de inițiere a negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, cele două țări se înscriu pe un parcurs de reală transformare pentru a deveni membre UE, un moment de mândrie pentru ambele națiuni și un pas strategic pentru UE”, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European.

”Decizia este și o dovadă a progreselor imense făcute de cele două țări în drumul spre integrarea europeană, în pofida provocărilor uriașe cu care s-au confruntat și cu care încă se confruntă. Eforturile Ucrainei sunt cu atât mai admirabile, ținând cont de faptul că războiul de agresiune al Rusiei a generat dificultăți fără precedent și adversitate. (…) Și Republica Moldova s-a confruntat cu provocări semnificative, inclusiv presiuni economice și intimidare politică, dar a rămas constantă în aprofundarea relațiilor cu UE”, a precizat Charles Michel.

Președintele Consiliului European subliniază că Ucraina și Republica Moldova au demonstrat ”angajamente impresionante” pentru a se alinia ”valorilor europene”, printr-o serie de reforme în materie de stat de drept, guvernare și în sistemul judiciar.

”Acesta este începutul unui proces îndelungat. Chiar dacă celebrăm astăzi un pas semnificativ înainte, trebuie să recunoaștem și că drumul va necesita eforturi susținute, dedicare și noi reforme substanțiale”, a insistat Charles Michel.

Foto: Profimedia

Citește și:

TRUMP insistă că este necesar ca Biden să fie testat antidrog înaintea dezbaterii electorale

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitura din Italia. Familia...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Gabi FIREA, în lacrimi! Primul anunț după tragedie: A plecat spre o lume poate mai...
Documente obligatorii. Fără ele nu poți ieși din țară cu mașina
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
O placă bizantină rară sculptată în os, descoperită într-un oraș din Rusia
×